Mingiuta din margele mici – tutorial

Unii designeri le spun “ghemulete”, altii ”buzduganase”. Eu le numesc mingiute sau margelute. :)

Am realizat mingiuta de mai jos  cu margele rotunde de 4 mm.

Urmand acest tutorial Gabi, Zephyr Designs, a confectionat o pereche de cercei superbi, cu cristale biconice Swarovski de 4mm.

Felicitari Gabi!!!!

Procedeul este foarte simplu si este repetitiv. Se insira 2 margelute, apoi 1 margeluta prin care se introduc ambele ate, dintr-o parte si alta.

Materiale si Unelte:

Ata pentru insirat Nymo marimea D
Adeziv GS-Hypocement
12 margelute de 4 mm, rotunde (eu am folosit Jad Malaysia culoare roz)

Instructiuni:

1. Se taie aproximativ 50 cm de ata.
Pentru acest proiect va fi nevoie sa insirati margelele prin ambele capete ale atei. Folosirea a 2 ace poate fi un picut complicata, asa ca am ales o alta metoda ingenioasa. Am uns ambele capete ale atei de insirat cu adeziv GH-Hypocement si am lasat aproximativ 10 min. Intarindu-se capetele atei, se pot introduce margelutele mai usor.

2. Insiram 3 margelute si le pozitionam la mijlocul atei:

3. Insiram o margeluta. Introducem ambele ate in  a 4-a margeluta, intr-o parte si in alta. Adica un capat al atei intr-o gaurica a margelutei si celalalt capat al atei in gaurica opusa a margelute.Ca in a doua fotografie de mai jos.

Lucrarea va arata asa:

4. Insiram cate o margeluta atat pe ata din stanga cat si pe ata din dreapta.

5. Repetam pasul 3 si insiram o alta margeluta, in asa fel incat ata din dreapta sa intre intr-o gaurica si ata din stanga in gaurica opusa a margelutei:

Lucrarea va arata asa:

6. Repetam pasul 4. Insiram 2 margelute, una in ata din stanga si alta in ata din dreapta.
7. Repetam pasul 4. Apoi pasul 3, apoi pasul 4 , pana terminam cele 12 margelute.


Cand am terminat de insirat toate margelutele, cate 2 intr-o parte si in alta , apoi cate una, in ambele capete ale atei, lucrarea va arata asa:

8. In acest pas ne folosim de cele 3 margelute pe care le-am insirat la inceput, si mai ales de margeluta din mijloc:

Introducem un capat al atei intr-o gaurica a margelutei din mijloc si celalalt capat al atei in gaurica opusa a margelutei.

9. Trageti de ambele ate, pana toate margelutele se aseaza intr-o margeluta mai mare.
Asa ati confectionat o margeluta mai mare formata din margelute mici.
Mai trebuie numai sa o inchideti si sa taiati ata.

 

 

10. Insiram un capat al atei intr-un ac si introducem ata prin cateva margelute, pana se intalneste cu celalalt capat al atei. Cele 2 capete se innoada intr-un nod dublu.

Se adauga o picatura de GS-Hypocement, pentru a sigila nodul.

Pentru mai multa siguranta, puteti introduce ata prin mult mai multe margelute si apoi innodati si sigilati nodul.

Et voila! Margeaua mare e gata pentru a fi folosita in superbele dvs. creatii!

 

1 Comment

    Leave a Comment